Peste 50 de aleși locali s-au adunat la Congresul Tinerilor Primari și Consilieri Locali, organizat în premieră la inițiativa Consiliului Național al Tineretului din Moldova. Aceștia au abordat subiecte de actualitate pentru tinerii din țară și au discutat despre inițiativele care vor duce la participarea mai activă a tinerilor în procesul decizional. Evenimentul a pus bazele pregătirii unei noi generații de lideri locali.

„În ultima jumătate de an, noi, cei din CNTM, am mers în mai multe localități din țară pentru a depista problemele tinerilor primari și consilieri și pentru a discuta cu ei, deoarece am observat că au nevoie de mai mult suport. Am aflat că sunt tineri cu potențial, iar prin acest congres le-am oferit un spațiu potrivit pentru discuții și pentru noi inițiative”, a declarat Teodora Panuș, Președinta CNTM.


Congresul Național al Tinerilor Primari și Consilieri Locali din Moldova reprezintă o premieră în procesul de colaborare la nivel național dintre aleșii locali și asociațiile obștești de tineret, inclusiv platformele de tineret. În cadrul acestuia a fost lansată Platforma Tinerilor Primari și Consilieri Locali, un mecanism asociativ prin care se urmărește promovarea vizibilității tinerilor în guvernarea locală. Noua structură se anunță a fi un partener activ și implicat în dezvoltarea comunităților locale, contribuind la crearea unui mediu favorabil pentru tinerii din Moldova.


„Scopul final este să avem o platformă de suport pentru tineri și să creăm o generație nouă de tineri activi. Parte a acestei platforme vor fi toți cei care sunt într-o funcție electivă, atât din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul întâi, cât și de nivelul al doilea.Vrem să avem o comunitate unde nu vorbim despre politică, dar să lucrăm împreună la dezvoltarea sectorului de tineret”, a afirmat Roman Banari, Secretar General al CNTM.


„Atunci când tinerii pleacă din localitate, satul moare. Astfel, mi-am propus să schimb lucrurile spre bine și am început niște proiecte în localitate pentru a atrage tinerii și pentru a dezvolta satul. De asemenea, încercăm să implicăm tinerii în cât mai multe activități”, a menționat Tudor Camerzan, primarul satului Filipeni, Leova.


„Avem foarte multe proiecte, multe rezultate și o comunitate activă. Satul Sireți se dezvoltă, iar ca indicator este faptul că, anul trecut, am reușit să atragem investiții de 82 de milioane de lei. Rezultatele acestor investiții se văd deja”, a spus Leonid Boaghi, primarul satului Sireți, Strășeni.


Programul Congresului a inclus prezentări, un grup de lucru unde a fost definitivat regulamentul de activitate al Platformei Tinerilor Primari și Consilieri Locali, precum și un panel de discuții.


”Cred că este o oportunitate bună de a ne aduna, de a face cunoștință, de a stabili relații, conexiuni și de a face schimb de experiență. Împreună putem să îmbunătățim calitatea procesului decizional în localitățile din care facem parte”, a precizat Victor Chironda, consilier al municipiului Chișinău.


Congresul Tinerilor Primari și Consilieri Locali a fost organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu sprijinul European Endowment for Democracy. Conținutul său nu reflectă neapărat opinia oficială a EED. Consiliul Național al Tineretului din Moldova este o structura asociativă a 36 de organizații de tineret, care promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret.