La o școală profesională din raionul Sângerei au fost depistate mai multe nereguli. În urma unor verificări, Ministerul Educației și Cercetării a constatat că pentru 50 de elevi au fost alocate 200 de burse, iar unii elevi au fost înmatriculați ilegal, ceea ce a cauzat un prejudiuciu la bugetul de stat în mărime de 1,4 milioane de lei. Ministerul anunță că va sesiza CNA.
La Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sîngerei a fost efectuat un control în perioada aprilie-iunie curent și a vizat activitatea instituției din anii 2022-2024.
Examinarea profesională a fost realizată după o vizită neașteptată a unui secretar de stat al ministerului, care a constatat absența de la ore a majorității elevilor. Ca răspuns, administrația școlii a spus că toți elevii efectuau în acel moment stagiul de practică.
În rezultatul auditului, au fost depistate mai multe abateri de la cadrul legal, depistându-se un management defectuos. Astfel, pentru cei 50 de elevi care își făceau studiile în cadrul școlii profesionale erau alocate 200 de burse. Înmatriculările fictive aveau drept scop completarea grupelor de studii. Totodată, auditul a scos la iveală că unii elevi au fost înmatriculați cu finanțare de la bugetul de stat, cu nerespectarea normelor legale. Aceste fapte au generat riscuri majore de prejudiciere a Bugetului de Stat cu aproximativ 1,4 milioane de lei, în perioada 2022-2024.
De asemenea, administrația instituției a admis diverse abateri în ceea ce privește achizițiile publice, decontarea combustibilului, asigurarea alimentației elevilor din contul resurselor bugetului de stat, acordarea burselor de studii și cazarea în cămine.
Raportul final al misiunii de audit va fi transmis CNA pentru investigații suplimentare. MEC menționează că va continua să efectueze misiuni de audit și în alte școli profesionale din subordine pentru a verifica felul în care sunt utilizați banii publici.