Municipiul Chișinău și raionul Ialoveni sunt de astăzi sub cod roșu de COVID-19. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a actualizat lista localităților, în funcție de incidența noului coronavirus, comunică MOLDPRES.

Potrivit deciziei CNESP, în localitățile unde este instituit cod roșu de COVID-19, vor fi impuse mai multe restricții printre care obligativitatea prezentării certificatului COVID-19 în localuri, cluburi de fitness, săli de concerte și teatre. Evenimentele festive vor fi interzise, notează sursa citată.

Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor.