Un motociclist a fost transportat de urgență la spital după ce a avut de suferit în urma unui accident rutier produs în apropiere de satul Ratuș, raionul Criuleni.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău, accidentul a avut loc în jurul orei 11:00. Oamenii legii au stabilit preliminar că în accident au fost implicate o motocicletă de model Forte și un automobil de model Toyota Corolla, la volanul căreia se afla o șoferiță de 49 de ani.

În urma impactului, motociclistul a suferit mai multe traume și a fost transportat la Spitalul de Urgență din municipiul Chișinău. Motociclistul era în stare conștientă, el fiind și persoana care a anunțat Poliția despre accident.

Totodată, în urma testării cu aparatul Drager s-a stabilit că șoferița nu consumase alcool, iar motociclistului urmează a-i fi prelevate probe.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa