Niciun cetățean moldovean nu a fost afectat de incendiile de vegetație din estul insulei Thasos, Grecia, precizează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău. Autoritățile elene au dispus evacuarea cetățenilor din regiune, în timp ce pompierii intervin pentru stingerea incendiilor.

MAEIE subliniază că până la această oră nu au fost recepționate solicitări de asistență în adresa misiunii diplomatice ale Republicii Moldova la Atena. Ministerul recomandă cetățenilor moldoveni să evite deplasările în zonele afectate de incendii, iar cei care deja se află în cele zone să ia legătura cu misiunea diplomatică.

Numărul de telefon al Ambasadei Republicii Moldova la Atena este: +30 699 793 9458, iar adresa poștei electronice: [email protected]. Poate fi apelat și Centrul de Apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau (022) 23 20 02, email: [email protected].