Un moldovean, care deține și cetățenia română, a fost prins drogat la volan atunci când dorea să iasă din România. Incidentul a fost înregistrat la punctul de trecere Sculeni.
Bărbatul de 31 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România.
Polițiștii de frontieră din România au observat că bărbatul este incoerent și prezenta caracteristicile unei persoane care a consumat substanțe psihoactive, motiv pentru care el a fost dus la sediul Serviciului Rutier Iași, pentru a fi testat cu aparatul Drager Drugtest.
Rezultatul a fost pozitiv la THC-5 (Cannabis). Ulterior, bărbatul a fost condus I.M.L. Iași pentru a i se preleva probe biologice.
Moldoveanul a declarat că, în timp ce se afla în Spania, a cumpărat o țigară cu cannabis, pe care ulterior a fumat-o.
Actualmente se efectuează cercetări sub aspectul „săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.