Trei angajați ai Inspectoratului General pentru Carabinieri al MAI vor fi detașați la operațiunea internațională de menținere a păcii din Kosovo în componența Forțelor Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo (KFOR).

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), începând cu 1 aprilie 2024, carabinierii vor fi desemnați și pregătiți pentru operațiuni internaționale, pentru o perioadă de la șase la 12 luni, conform cerințelor specifice.

„Participarea carabinierilor la misiuni și operații internaționale este relevantă pentru Republica Moldova, fiind asigurată îndeplinirea angajamentelor în conformitate cu Carta ONU, tratatele cu Uniunea Europeană și alte organizații internaționale sau state terțe. Aceasta reprezintă o contribuție la menținerea păcii, securității și stabilității internaționale, precum și la promovarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a supremației legii”, se arată în mesajul MAI.

Totodată, MAI menționează că detașarea în operațiunea internațională de menținere a păcii din Kosovo va permite o valorificare esențială a capacităților și specificului forțelor de Poliție cu statut militar dual, în concordanță cu mandatul misiunii.

sursa

URMĂREȘTE-NE PE CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ!