În cadrul „Moldova Business Week 2024”, Parcul Industrial „Edineț” a găzduit o sesiune specială care a reunit peste 60 de participanți – oficiali moldoveni, antreprenori locali și internaționali, precum și parteneri de dezvoltare.

Evenimentul, organizat Agenția de Investiții din Republica Moldova (AIM), Asociația Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM), Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, cu sprijinul Uniunii Europene, a oferit o platformă importantă de dialog și colaborare pentru viitorul economic al țării.

Discuțiile s-au axat pe teme de actualitate ce țin de mediul de afaceri, promovarea exporturilor și noi parteneriate. Participanții au subliniat importanța atragerii investitorilor străini, dezvoltarea sectoarelor industriale și agroalimentare și consolidarea colaborării dintre antreprenorii locali și internaționali.

De asemenea, au abordat noile profiluri de investiții, precum și oportunitățile de colaborare care devin accesibile Republicii Moldova odată cu începerea negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană.

Potrivit primarului municipiului Edineț, Constantin Cojocari, la nivel local este esențial să fii activ, iar sprijinul partenerilor externi este crucial pentru dezvoltarea unei regiuni. 

„Știm bine că, dacă ne-am fi bazat doar pe resursele noastre, nu am fi ajuns prea departe. Împreună, însă, am reușit să facem din Edineț una dintre cele mai vizibile și de succes localități, din punct de vedere al energiei, transportului, accesibilității și multe altele”, a mai declarat Constantin Cojocari.

Diana Jabłońska, șefa Unității C1 din cadrul Direcției Generală Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR), a subliniat că UE a susținut companiile din Moldova să facă progrese, promovând guvernarea eficientă, dezvoltarea socială și economică.

De asemenea, aceasta spune că, pe măsură ce Republica Moldova își continuă parcursul european, colaborarea dintre companii și autoritățile locale devine și mai importantă.  

La rândul său, Viorel Garaz, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a subliniat rolul digitalizării și inovației în creșterea economică: „Parcurile industriale reprezintă viitorul investițiilor în Republica Moldova, iar cel din Edineț este un exemplu clar în acest sens. Combinația dintre agricultură și tehnologiile avansate aduce o valoare adăugată semnificativă afacerilor. Suntem capabili să construim o economie performantă, iar partenerii noștri de dezvoltare ne susțin, fapt pentru care le mulțumim”.

Evenimentul a fost precedat de vizite de teren la două companii locale din nordul țării, „Darurile Basarabiei” din raionul Sângerei și „Novo Plum Fruct” din raionul Rîșcani, oferind participanților posibilitatea de a explora potențialul sectorului agroalimentar și oportunitățile de export ale producătorilor din Republica Moldova în Uniunea Europeană.

La ediția din 2024 a „Moldova Business Week” participă peste o mie de antreprenori, oameni de afaceri și investitori. Evenimentul din acest an se desfășoară în perioada 16-20 septembrie în mai multe regiuni ale țării. Sloganul actualei ediții este „Republica Moldova – următoarea ta destinație pentru investiții”. Timp de cinci zile, în patru regiuni ale țării, Chișinău, Bălți, Edineț și Ungheni, în cadrul „Moldova Business Week 2024”, participanții discută despre climatul investițional din Republica Moldova, atragerea fondurilor și dezvoltarea de parteneriate durabile, inclusiv oportunitățile care se deschid odată cu începerea negocierilor de aderarea la UE. Principalele subiecte abordate în cadrul „Moldova Business Week 2024” se axează pe Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, industria agroalimentară, auto și electronică, farmaceutică și turism medical, energie și infrastructură, turism și vinicolă, imobiliare nerezidențiale.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa