Important pentru părinții din Capitală. În contextul zilelor de sărbătoare nelucrătoare din luna mai, curent, Primăria Municipiului Chișinău informează că, instituțiile educaționale din oraș, școli primare-grădinițe și gimnazii-grădinițe, vor activa după următorul program:
30 aprilie și 08 mai – instituțiile vor activa conform programului de activitate, 07:00 – 17:00 (în ajunul zilelor de sărbătoare);
03 mai și 10 mai – programul de activitate al instituțiilor va fi stabilit, de la 07:00 – 16:00 (în ziua de vineri înaintea zilelor de sărbătoare nelucrătoare, Paștele, respectiv Paștele Blajinilor).
Menționăm că, la solicitarea părinților, aflați în situația de imposibilitate stringentă (motivată) de a prelua copiii mai târziu, se vor organiza grupe de serviciu pentru cei mici.
Primăria Municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, încurajează colaborarea cât mai strânsă între părinți și educatori, pentru asigurarea unui mediu sigur, stimulant și armonios pentru copii, în special în perioada sărbătorilor.