După ani de așteptare, visul sătenilor din Dîșcova s- a împlinit. Strada din centrul satului, unde au copilărit mai multe generații, a fost renovată și dată în exploatare. Pe o lungime de 1 kilometru și 700 de metri a fost turnat un strat gros de asfalt. Lucrările au fost realizate la cel mai înalt nivel. Sătenii își aduc aminte cu groază cum mergeau prin gropi și noroi.

„Eu eram mic când prima dată a fost construit acest drum. Aici mi-am petrecut copilăria. Vara ne plimbam cu bicicleta, iarna – cu sania. Dar au trecut decenii de atunci, drumul a devenit impracticabil. Am așteptat cu nerăbdare să fie reabilitat, și ne bucurăm că această zi a venit”, a spus un localnic.

Localnicii ne-au povestit că toate drumurile și podurile din Dîșcova se află în stare gravă. Ei sunt siguri că aceasta este una dintre problemele care îi determină pe tineri să plece din sat.

“E bine că se fac investiții în sat. Părinții noștri au muncit ca să dezvolte localitatea, și noi trebuie să facem la fel. Căci degeaba mai trăim pe această lume. Și dacă vom avea o infrastructură modernă și va fi confortabil, poate și tinerii se vor întoarce acasă”, a spus un alt localnic din Dîșcova.

Pentru efectuarea lucrărilor de modernizare a drumului, Consiliul Raional Orhei a alocat 240 de mii de lei. Această sumă nu a fost însă suficientă, ca urmare autoritățile au apelat la ajutorul lui Ilan Șor. El a atras mai mulți  sponsori, care au acceptat să susțină financiar acest proiect.

“Cunoaștem bine problemele care vă îngreunează viața. Dar le vom rezolva pe toate. Ne dorim ca copiii Dumneavoastră să se bucure de o copilărie frumoasă, educație de calitate și un trai decent. Vă mulțumim pentru încredere. Doamne ajută!”, le-a comunicat locuitorilor președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.

 Drumul reabilitat este foarte important pentru localitate, a menționat primarul comunei Puțintei, Elena Nani. Acesta duce spre instituții sociale importante.

“Mă bucur când vorbim despre proiecte realizate. Aceasta înseamnă o investiție în viitorul satului Dîșcova. Dragii mei, meritați un trai decent, și noi vom depune eforturi ca Dumneavoastră și copiii Dumneavoastră să aveți acces la drumuri bune, la apeduct și canalizare”, a subliniat Elena Nani. 

Cu ocazia inaugurării drumului, pentru copiii din Dîșcova a fost organizată o adevărată sărbătoare – cu muzică, dansuri și jocuri interactive.