Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, iar premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „nimic mai puţin decât un miracol”.
Oficialii locali au precizat într-o declaraţie că din cele 81 de persoane care se aflau la faţa locului când clădirea de cinci etaje s-a prăbuşit, luni, în oraşul George, la est de Cape Town, 13 au fost confirmate ca fiind moarte, 29 sunt în viaţă şi 39 sunt încă de negăsit.
Într-o postare pe X, Winde a spus sâmbătă că supravieţuitorul a fost scos cu succes de sub dărâmături după 116 ore.
După prăbuşirea clădirii, luni, salvatorii au folosit macarale, picamere şi mâinile goale pentru a încerca să ajungă la cei prinşi sub ruine, iar operaţiunile de căutare continuă.