Un militar de 21 de ani, Ion Pavlov din Cocieri, student la Academia Militară și fiu al unui veteran al războiului din 1992, a transmis un mesaj profund emoționant către tinerii născuți după 1991. Povestea sa este una despre curaj, sacrificiu și supraviețuire, iar cuvintele sale sunt un apel pentru a nu uita sacrificiile făcute pentru pacea pe care o trăim astăzi.
„Fiecare generație are datoria de a învăța din trecut, de a-și cunoaște istoria și de a o transmite mai departe. De aceea, îi îndemn pe toți cei născuți după 1991 să citească, cu atenție, fiecare propoziție din discursul tânărului Ion Pavlov. Este o poveste despre curaj, suferință și supraviețuire. O poveste care vine din Cocieri, de pe platoul unde s-au dus unele dintre cele mai grele lupte. O poveste care trebuie spusă, pentru că numai așa putem înțelege prețul păcii pe care o avem astăzi”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Mesajul integral al lui Ion Pavlov:
„Eu nu am cunoscut războiul. Datorită tatălui meu, care l-a trăit, eu am cunoscut pacea. Am aflat despre acest război ca fiecare copil din satul nostru, din poveștile părinților, ale rudelor, vecinilor și consătenilor mei. Pe platoul din Cocieri, s-au dus unele dintre cele mai dure lupte acum 33 de ani. Casa noastră este chiar lângă una dintre fostele Unități Militare ale Armatei a 14-a.
Vin dintr-o familie simplă din Cocieri. Tata e născut în sat, mama e din Corjova. Toate rudele noastre sunt din aceste sate care au avut de suferit în urma războiului din 1992. Mai avem neamuri, cumetri, nani, prieteni în localitățile vecine de pe malul stâng al Nistrului. Nu am avut niciodată conflicte între noi și până azi ne înțelegem la fel de bine. Ne întâlnim la momente fericite sau triste, ne bucurăm și ne întristăm împreună. Trăim așa, ca oamenii.
Dar, din păcate, acum 33 de ani, cineva a vrut să ne învrăjbească, să ne despartă. Oamenii din satul nostru nu au fost de acord și ne-am apărat. Am fost și suntem Moldova. Tata era muncitor simplu la sovhozul din sat. Mecanizator la Brigada de tractoare. Alături de toți bărbații din sat, nu a ezitat nici pentru o secundă să ia arma în mână și să apere țara, familia și neamul. Așa cum ați făcut-o dumneavoastră, toți veteranii prezenți aici și mulți alții pe care îi plângem azi.
Mama a rămas acasă cu fratele meu mai mare. Atunci, în martie, avea doar un an și jumătate. Nici el nu știe ce înseamnă războiul. A dormit cu mama în beci, pentru a fi în siguranță. Când atacurile deveneau mai intense, femeile cu copii, bătrânii și cine mai reușea, se evacuau pe malul drept cu bacul de la Molovata, singura legătură directă cu malul drept.
Într-o zi, bacul a fost atât de plin cu mașini și oameni, încât nu a mai ajuns pe malul celălalt și s-a răsturnat. Au înotat până la mal. Un vecin a reușit să o salveze pe mama din apă. Oamenii fugeau de război, de gloanțe, rachete și obuze.
A venit pacea mult dorită, dar nici atunci nu eram în siguranță. Tata a revenit pe tractor pentru a curăța terenurile rămase pârloagă. Printre mine. Nici nu a pornit bine la drum, că au venit prima explozie, a doua și a treia, iar împreună cu specialiștii geniști au deminat întreaga regiune a Cocierilor. Ca noi, copiii lui și ai satului, să putem alerga fără primejdii pe dealurile și colinele noastre.
Acum, la 33 de ani de la acele evenimente, satele noastre sunt încă înconjurate de puncte de trecere și control, iar singura noastră legătură directă cu Chișinăul rămâne bacul de la Molovata. Ne-am obișnuit cu acest stil de viață. Viața noastră continuă, iar tot ce ne dorim este pacea. Din păcate, atunci, 64 de bărbați nu s-au mai întors acasă de la platoul de la Cocieri.
Povestea mea, povestea părinților mei, povestea familiei mele este istoria noastră, a tuturor. O istorie tragică pe care o purtăm cu noi pentru a nu mai permite repetarea ei. Este o parte din viața noastră, a oamenilor din Cocieri, dar și din celelalte localități care au trecut prin acel război. Este o lecție de curaj și de patriotism. Oameni ca tata, ca vecinii noștri, nu au ezitat nici pentru o clipă să ne apere pe noi și să-și apere țara.
Datorită curajului lor și lecțiilor de viață pe care ni le-au oferit, noi, copiii lor, avem un viitor. Suntem acasă, 3 frați. Toți am ales să ne facem o carieră în Armată. Nu ne-a impus nimeni. Ne iubim țara și vrem să rămânem acasă într-o Moldovă puternică, independentă și prosperă. Noi nu putem uita ce au făcut părinții pentru noi și le suntem veșnic recunoscători. Le mulțumim pentru lecțiile de viață, pentru exemplul oferit și le promitem că Moldova noastră va sta mereu dreaptă, își va apăra pacea și va rămâne unită în fața oricărei provocări.
Stimați veterani, combatanți, vă mulțumim! Vă dau onorul! Slujesc Republica Moldova!”
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI
