Fostul producător general de la Jurnal TV, Dorin Scobioală, consideră că moldovenii din diasporă, întorși acasă în perioada stării de urgență, ar trebui să-şi cumpere polițe de asigurare medicală, pentru a beneficia de asistența sistemului sanitar.

„Ați plătit polițe medicale în țările în care ați muncit – trebuia să rămâneți și să vă tratați în caz de îmbolnăvire acolo, ați venit aici – plătiți de rând cu mine, pentru că sistemul sanitar nu funcționează fără bani”, scrie Dorin Scobioală, într-o postare pe Facebook.

Amintim că cetățenii Republicii Moldova, care vor intra în țară în perioada stării de urgență, vor trebui să-şi procure poliţe de asigurare medicală, în cazul în care nu dispun de acest document. Prevederea se conține într-o nouă dispoziție, emisă ieri de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Poliţe de asigurare vor trebui să-şi procure şi străinii cu permis de şedere pe teritoriul ţării, care vor intra în Republica Moldova în perioada 1 aprilie-15 mai. Aceeași prevedere vizează şi persoanele care vor să intre în Republica Moldova pe cale aeriană.