Actuala componență a Parlamentului de la Chișinău nu mai este reprezentativă, odată ce mai mulți deputați au plecat dubios de la PD și PSRM la Pro Moldova, respectiv Partidul „Șor”.
Declarațiile au fost făcute de către Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, unde fostul premier a mai precizat că în condițiile date cei care ne conduc țara trebuie să fie realeși prin intermediul unui scrutin electoral anticipat.
În opinia Maiei Sandu, mai mulți deputați din actuala legislatură trebuie să fie lipsiți de imunitate și trași la răspundere pentru faptele comise în perioada fostelor guvernări, în special pentru implicarea în delapidarea sistemului bancar și în procesele de privatizare a mai multor întreprinderi sau obiective industriale de stat.
Ce ține de actualul premier și de numirea unui alt Cabinet de miniștri, Sandu anunță că nu vrea să depindă de voturile grupului Candu-Șor, iar din acest motiv va aștepta decizia Partidului Democrat din Moldova.
Amintim că anterior, conducerea Partidului Democrat a declarat că dacă există discuții între membri ai PD cu reprezentanți ai altor partide, acestea nu pot fi calificate drept „consultări pentru formarea unui nou Guvern” și că nu susține demiterea Guvernului Ion Chicu.