Primarul Capitalei susține că va lansa în curând o acțiune de combatere a falsurilor și minciunilor promovate insistent de exponenții PAS, aflați la guvernare. Potrivit edilului Ion Ceban, campania se va intitula: Ajută-ne să prindem mincinosul PAS și urmează să fie lansată în contextul denigrărilor, tirajate masiv în ultima perioadă, la adresa primarului.

”Am văzut toate tunurile îndreptate spre mine pentru a mă denigra și pentru a împrăștia minciuni. Amintesc, peste jumătate de lei cheltuite pentru a distribui materiale mincinoase la adresa mea. Oamenii mă sună și îmi spun cât de ticăloși sunt cei de la guvernare, cei de la PAS. Vreau să atenționez foarte clar, acei voluntari care distribuie aceste materiale vor fi și ei atacați în conformitate cu prevederile legale și trebuie să-și asume, pe lângă PAS, toate aceste acțiuni”, a declarat Ion Ceban la ședința Primăriei.

Edilul a precizat că are și susținerea din partea mai multor juriști stabiliți în Olanda și Belgia, care care sunt gata să vină cu analize cum poate fi combătută manipularea PAS. Între timp, Ion Ceban speră ca instituțiile responsabile să-și facă independent treaba și să vină cu investigațiile de rigoare.