Foarte multe grădinițe din Chișinău au dispărut, din cauză că unele au fost privatizate, altele demolate, etc. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban în cadrul emisiunii UNInterviu de la UNIMEDIA.
Potrivit acestuia, municipalitatea are în plan mai multe soluții în acest sens.
„În primul rând, am finalizat acum conceptul de proiect pentru deschiderea grădinițelor în zone noi, în cooperare cu firmele de construcții. În al doilea rând, există o propunere de a deschide grădinițe la primele etaje ale caselor noi – dezvoltatorul le va construi, iar primăria le va gestiona în viitor. A treia abordare este transformarea în grădinițe a părților din școlile care au elevi insuficienți”, a spus Ceban.
În ceea ce privește alimentația din grădinițe și școli, primarul Capitalei este de părere că este nevoie de schimbări drastice în acest domeniu și a spus că primăria lucrează activ în această direcție.
„Am semnat un memorandum cu Agenția Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, iar unul dintre proiecte se referă la nutriția în instituțiile de învățământ ale municipalității. Oferim o abordare cuprinzătoare a acestei probleme, astfel încât totul să fie realizat în conformitate cu toate standardele internaționale. Lucrăm împreună și, sperăm, până la 1 septembrie, vom avea o situație complet diferită în acest domeniu ”, a conchis Ceban.