Astăzi, Agenția de Dezvoltare Regională Centru a vizitat șantierul proiectului „Valorificarea luncii râului Cogâlnic prin amenajarea zonelor de agrement și excluderea riscului de inundație”, implementat de ADR Centru, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, din sursele FNDRL.
„Împreună cu reprezentanții Primăriei minicipiului Hâncești, cu responsabilul tehnic și antreprenorul, am discutat despre provocările apărute pe parcurs și despre cum putem accelera ritmul de lucru pentru ca proiectul să fie finalizat la timp și la cele mai înalte standard,” spune ADR Centru, transmite subiectulzilei.md cu referire la provincial.md.
Până acum, în zonă s-au înregistrat progrese importante:
- La terenurile de fotbal și minifotbal – terasamentele sunt gata, rigolele de scurgere au fost betonate, iar gardul de împrejmuire din lemn este aproape finalizat;
- În parcul din zonă – terasamentele sunt finisate, parcarea este în curs de amenajare, iar în scurt timp urmează asfaltarea;
- La drumul de acces – se execută lucrări de compactare, urmând montarea mobilierului urban și a pilonilor de iluminat;
- Două pasarele metalice peste râul Cogâlnic au fost deja instalate, oferind o traversare sigură pentru pietoni;
- În paralel, continuă lucrările de curățare și reabilitare a albiei râului.
Urmează plantarea arborilor decorativi și semănarea gazonului, transformând zona într-un spațiu verde, plăcut și sigur pentru locuitorii municipiului Hîncești.
Proiectul, în valoare de aproximativ 22 milioane de lei, este un exemplu frumos de colaborare între autoritățile centrale, administrația locală și ADR Centru – cu un scop comun: crearea unui spațiu modern de agrement și reducerea riscului de inundații.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













