Curățarea albiei râului Durlești continuă. Primarul general Ion Ceban a fost astăzi la fața locului, pentru a vedea cum decurg lucrările.

Potrivit edilului, curățarea albiei râului Durlești, în perimetrul str. Gh. Codreanu – intrarea în CEI „Moldexpo”, cu o lungime de 550 metri, a început acum 2 săptămâni.

Ion Ceban spune că executanții lucrărilor sunt 2 agenții economici, care au edificat în zona complexe locative.

„Conform proiectului, albia râului a fost extinsă și adâncită până la cota de 2 metri. Proiectul de curățare a fost elaborat de către Institutul „Acvaproiect”. Din această porțiune au fost scoase tone de deșeuri. Pe această cale, chem toți cetățenii să păstreze curățenia”, a precizat primarul.

Cât privește cealaltă parte a râului, cu lungimea de 2 kilometri au fost începute lucrări de curățare încă în anul 2016. Pentru lucrări au fost oferiți din bugetul municipal 15 milioane de lei.

Astăzi ar fi necesar ca podul din strada Gheorghe Codreanu să fie reconstruit, pentru a crește capacitatea acestuia, iar apa să se ducă mai repede, deoarece potrivit locuitorilor din preajmă, ogrăzile, beciurile le sunt inundate la fiecare ploaie.

„Problema trebuie urgent soluționată. Am dispus ca lucrările să înceapă cât mai curând. Albia râului Durlești nu a fost curățată de mai bine de 30 de ani. Ulterior, pretura va executa lucrări de amenajare a zonei date”, a conchis primarul.