Armata israeliană a efectuat noi raiduri aeriene asupra Yemenului, Libanului, Siriei și Fâșiei Gaza într-o singură zi, cu impact major asupra regiunilor atacate. Potrivit presei locale, în urma loviturilor din Gaza, cel puțin 54 de persoane au decedat.
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că o nouă ofensivă terestră ar urma să fie lansată, iar cei peste două milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza vor fi „mutati” în cadrul acestei operațiuni. Blocada impusă de Israel asupra enclavei se întinde de 65 de zile, iar situația continuă să se agraveze, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În același timp, armata israeliană a precizat că loviturile din Yemen au fost o reacție la atacurile repetate ale rebelilor houthi, care au lansat rachete și drone asupra statului Israel. În cadrul raidurilor, au fost vizate infrastructuri teroriste din portul Hodeida, folosite pentru transferul de arme și echipament militar iranian, iar o fabrică de ciment din apropierea orașului a fost distrusă, fiind considerată o „resursă economică importantă” pentru houthi.
Rebelii houthi, parte a „axe de rezistență” a Iranului, sunt implicați în conflictul din Gaza, exprimându-și solidaritatea cu palestinienii în urma intensificării luptelor între armata israeliană și gruparea Hamas pe 7 octombrie 2023. Armata israeliană a reluat atacurile asupra Fâșiei Gaza la 18 martie, după o pauză de două luni.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI