Un transport de mărfuri nedeclarate a fost depistat de vameși la postul vamal Tudora. Peste 10.000 de articole destinate pescuitului și 106 articole vestimentare au fost găsite ascunse într-un autoturism care intra în Republica Moldova.
Mașina, un „Citroën C4 Picasso”, era condusă de un cetățean moldovean de 37 de ani. Acesta a prezentat pentru control mai multe bunuri pe care le-a declarat pentru efectuarea procedurilor vamale.
În timpul verificărilor amănunțite, funcționarii vamali au identificat însă și mărfuri care nu fuseseră incluse în declarație. Acestea erau camuflate într-un compartiment special amenajat în podeaua autoturismului și sub bancheta din spate.
În spațiile ascunse au fost depistate peste 10.000 de articole pentru pescuit, precum și 106 piese vestimentare care purtau însemnele unei mărci comerciale. Potrivit Serviciului Vamal, cantitatea și natura bunurilor indică un caracter comercial al acestora.
Controlul a fost efectuat cu participarea funcționarilor vamali, a unei echipe chinologice din cadrul Serviciului Vamal și a polițiștilor de frontieră.
Întreaga cantitate de mărfuri nedeclarate a fost ridicată. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care bunurile au fost transportate și toate aspectele cazului.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













