Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a declarat astăzi că diversitatea culturală este o bogăție pe care trebuie să o păstrăm.

„Vreau să mulțumesc celor care au fost implicația în organizarea și desfășurarea festivalului etniilor. Avem 36 de grupuri etnice care locuiesc pe teritoriul municipiului Chișinău, indiferent de naționalitate, de limbă vorbită de obiceiuri, de tradiții. Din contra, toate aceste lucruri sunt bogăția noastră”, a declarat Ceban.

Primarul a subliniat că Republica Moldova este o țară diversă, cu o istorie bogată și o cultură vibrantă.

„Pe o distanță de 400 de km de la sud la nord avem atâtea grupuri etnice diverse cu tradiții, cu obiceiuri, cu gastronomia lor specifică”, a spus Ceban.

Ceban a îndemnat la unitate și respect între toate grupurile etnice din Chișinău.

„Este foarte important să ținem unii la alții și să ne respectăm și să ne ajutăm când este mai complicat și să ne bucurăm este mai bine”, a declarat Ceban.

Primarul a mai spus că se așteaptă ca proiectul de Casa a Naționalităților să fie pus în aplicare cât mai curând.

„Abia aștept ca acel proiect cu casa naționalităților să fie pus în aplicare cât mai curând”, a declarat Ceban.

Casa a Naționalităților va fi un spațiu unde organizațiile etnoculturale din Chișinău vor putea să-și desfășoare activitățile și să-și prezinte cultura.