Chișinăul a pierdut mult timp în dezvoltarea sa, iar lucrurile au fost tărăgănate: transport, infrastructuraa, investiții și economie, atât de necesare pentru modernizarea unui oraș. La această concluzie a ajuns încă o dată primarul general Ion Ceban în cadrul Forumul Internațional „Kazan Digital Week – 2020”.

În cadrul acestei întruniri, edilul a vorbit despre schimbările, ce au loc în capitală și pe care și le propune municipalitatea.

„Despre experiența orașelor din Europa, Asia, țările CSI care sunt înalt dezvoltate în diverse domenii Smart, s-a vorbit în cadrul evenimentului.  Apreciez informația prezentată, a cărei potențial ar putea fi valorificat și implementat la noi.  Printre problemele abordate au fost cele a parcărilor și restaurarea parcurilor, pentru care acum se depune foarte mult efort”, a precizat edilul.

Primarul și-a exprimat intențiile de viitor ale municipalității în raport cu proiectele ce vin în dezvoltarea infrastructurii. Astfel, urmează să fie dezvoltate și introduse gestionarea inteligentă a traficului din capitală, sistemul de tichetare electronică, dar și managementul parcărilor.

„Cu mare drag de fiecare dată am să particip la astfel de întruniri, pentru că ne oferă o poartă deschisă spre noi viziuni și noi idei”, a mai precizat Ion Ceban.