În spiritul unității și al colaborării europene, Primăria Municipiului Chișinău, prin Centrul Municipal de Tineret Chișinău, invită locuitorii și oaspeții Capitalei, joi, 9 mai, la Cortul Tinerilor, dedicat Zilei Europei.
„Cortul Tinerilor va fi epicentrul activităților pline de entuziasm și oportunități pentru tinerii din Chișinău să se implice și să se conecteze cu inițiativele europene și locale”, a scris edilul pe rețelele de socializare.
Important pentru cetățeni. Activitățile se vor desfășura după următorul program:
-12:00 – Deschiderea oficială a Orășelului European: Începem Ziua Europei cu un moment festiv dedicat deschiderii oficiale a cortului tineresc;
-13:00 – Quizz cu premii;
-13:00 – Anunțarea colectării sloganelor și reprezentării grafice pentru Chișinău, Capitala Europeană a Tineretului (EYC) 2027;
-13:30 – Sesiune de prezentare a inițiativei Chișinău, Capitala Europeană a Tineretului (EYC);
-14:10 – MasterClass de desen pe pânză;
-14:30 – Sesiune de prezentare a activității și oportunităților de la Centrele de Tineret din municipiu, Q&A cu vizitatorii;
-15:30 – Sesiune de informare despre instrumentele de finanțare a tinerilor;
-16:00 – Quizz cu premii.
Menționăm că, pe tot parcursul zilei de mâine, între orele 12:00 și 19:00, lucrătorii de tineret și voluntarii vor fi disponibili pentru a oferi informații și materiale informative despre proiectele gratuite pentru tinerii din municipiul Chișinău.
„Te invităm să ni te alături! Cortul Tinerilor va fi un loc de întâlnire și de conexiune pentru tinerii din toate colțurile orașului, oferind oportunități unice de învățare, implicare și distracție într-un cadru european”, a conchis Primarul General Ion Ceban.
Activitățile dedicate Zilei Europei se vor desfășura în cele două corturi amenajate de Primăria Municipiului Chișinău în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul „Orășelului European din Chișinău”.