Primarul cataloghează ca fiind un dezmăț faptul că autoritățile centrale vor să închidă centrul de la MoldExpo, care este specializat în tratarea și trierea persoanelor bolnave de coronavirus. Declarațiile au fost făcute în această dimineață de către primarul general Ion Ceban. Edilul a punctat că au mai fost tentative, dar fără succes și a întrebat retoric guvernare, ce o să se întâmple dacă ne trezim într-un alt val Covid?

„Eu cred că este un dezmăț împotriva municipalității, eu cred că este un dezmăț împotriva sistemului de sănătate, împotriva mea, împotriva celor care lucrează la Centrul Covid. O să vin cu detalii, care eu cred că o să vă șocheze”, a punctat edilul.

La rândul său, medicul Mihai Pîsla, scrie într-o postare pe pagina sa de Facebook, că pentru a desființa ceva care deja există și și-a demonstrat utilitatea, multă minte și eforturi nu trebuie.

„Niciun cuvânt că în perioada de activitate prin Centru au trecut peste 40 mii de suspecți la Covid-19, din care peste 15 mii au fost testați pozitiv, iar circa 4000 au primit tratament staționar. Niciun cuvânt despre rolul pe care la jucat Centrul în eficientizarea gestionării fluxului mare de pacienți și diminuarea presiunii asupra sectorului spitalicesc.
Dar până la urmă nu aceasta este principalul. Centrul doar s-a creat ca o instituție temporară și mai devreme sau mai târziu trebuia să fie desființat. Întrebarea cheie este dacă trebuie sau nu închisă această instituție anume acum? Din punct de vedere a condițiilor de tratament – indiscutabil da. Acolo nu sunt și n-au de unde fi condiții normale de tratament la nivelul standardelor ce țin de instituțiile spitalicești.

Dar, din altă parte, reieșind din predestinația Centrului, eu ar răspunde la această întrebare cu mai multe alte întrebări. Ce, pandemia deja s-a finalizat și câte o mie de persoane infectate pe zi nu mai este o problemă? Sau poate capacitățile sectorului spitalicesc s-au majorat substanțial? Sau au fost procurate careva spitale modulare sau de campanie care la o necesitate ar putea fi rapid desfășurate? Pot autoritățile să ne asigure că după valul 4 nu va urma valul 5, 6 etc., iar în locul tulpinii Delta nu va apărea o altă tulpină (Gamma, Omega, sau cum o vor mai numi-o savanții), care ar putea fi cu mult mai agresivă și necruțătoare? Doar numai 2 luni în urmă prognozați o agravare dezastruoasă a situației cu peste 3000 de infectări zilnic. Apropo, de prognozat ați prognozat, dar n-ați oferit nici o soluție cum preconizați să faceți față la asemenea situație. Atunci cu siguranță contați pe capacitățile Centrului Covid, iar acuma deja nu vă mai trebuie. Mai sunt și alte întrebări privind oportunitatea desființării Centrului”, scrie Pîsla.

Amintim că săptămâna aceasta, Ministerul Sănătății a anunțat închiderea centrului Covid, de la MoldExpo.