Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a făcut un apel public către inspectorii de mediu, încurajându-i să își concentreze eforturile asupra problemei defrișărilor masive care afectează aproximativ 30% din fondul forestier al Republicii Moldova.

“Eu știu că inspectorii de mediu ar trebui să facă un raid prin țară, pentru că eu știu că după proiectul lemne.md, în care a crescut corupția, nu au primit oamenii vulnerabili, și s-au tăiat masiv pădurile în Republica Moldova. Inclusiv aceste chelii pe care le vedeți la drum a pădurilor tăiate în această iarnă, cred că acolo să se concentreze”, a declarat Ceban.

Primarul a criticat atenția excesivă pe care inspectorii de mediu și autoritățile centrale o acordă proiectelor din primărie, spunând că astfel de intervenții duc la blocaje în dezvoltarea proiectelor municipale: “Prea multă atenție pe proiectele primăriei din partea inspectorilor de mediu și autorităților centrale. Acolo blocaj, acolo nu se poate de făcut parcare, acolo nu poate de pus trotuar, acolo nu se poate de adus WC.”

În privința unui presupus incident recent în care au fost afectate rădăcinile copacilor pe unul dintre șantierele capitalei, Ceban spune că va atenționa responsabilii: “Avem peste 1000 de proiecte mari în derulare în capitală sau finalizate. Nu mi-ar ajunge 365 de zile să merg pe la fiecare în particular.” Cu toate acestea, el a asigurat că va fi luată o acțiune corespunzătoare în cazul identificării unui vinovat: “Dacă eventual se face cineva vinovat, vom lua măsurile de rigoare.”