Accesele în instituțiile de învățământ din oraşul Chișinău sunt reparate de către Primărie. Potrivit edilului Ion Ceban, 130 de căi de acces către instituții de învățământ și de educație timpurie din Capitală vor fi reparate, în acest an și pe parcursul anului viitor.
Ceban spune că acestea reprezintă peste 40% din numărul total de instituții educaționale din oraș şi au fost selectate de către o comisie municipală, în funcţie de gradul de uzură a infrastructurii accesului până la şcoală sau grădiniţă.
„Lucrările presupun amenajarea trotuarelor, schimbarea bordurilor și asfaltarea părții carosabile, valoarea contractului fiind de 91,5 mil. de lei. Contractul de executare a lucrărilor a fost adjudecat de SRL „Vicoliv Grup”, câștigătoare a licitației publice, desfășurată de Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație.
În prezent se lucrează în sectoarele Rîșcani și Botanica, la accesele către Gimnaziul nr. 8 „Taras Șevcenco”, str. Miron Costin 26 și Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală”/Liceul „Prodictu”, str. Independenței 1- str. Hristo Botev 27-21.
Între timp, au fost finalizate lucrările la instituțiile de educație timpurie I.E.T. nr. 98, str. Cetatea Albă 152, I.E.T. nr 3, str. Ion Pelivan 36/2 și la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, str. Poștei 44”, a declarat Ceban.
Amintim că mai multe accese către instituțiile educaționale au fost supuse reparațiilor curente și în anul trecut, de către Î.M. Regia „Exdrupo”, iar la alte instituții s-a intervenit și se intervine în continuare în cadrul proiectelor de reparație curentă a acceselor și trotuarelor în curțile de bloc din sectoarele capitalei.
Lucrările se realizează în conformitate cu Planul de reparație a căilor de acces către instituțiile publice de învățământ din municipiul Chișinău pentru anii 2021-2023.