Trei persoane inclusiv doi minori au primit intoxicație cu monoxid de carbon, emanat de la soba de încălzit.
Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 08 octombrie în localitatea Gherman, raionul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:00. Potrivit primelor informații, o tânără în vârstă de 29 de ani, dar și copiii acesteia, un băiat în vârstă de 11 ani și unul de 6 ani s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință.
La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de asistență medicală urgentă, care a acordat pacienților îngrijiri de rigoare, iar ulterior persoanele au fost transportate la spital. La moment starea acestora este satisfăcătoare.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.