Incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani al Capitalei a fost provocat de un elev. Potrivit Primăriei Municipiului Chișinău, la pauză, după lecția a treia, în jurul orei 11:28, acesta a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului trei.

Arderea a fost localizată imediat de către un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului, apelând imediat și la 112. Între timp, conform procedurii, profesorii au evacuat elevii din incinta instituției de învățământ.

Astfel, la sosirea rapidă a echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, focul era deja stins.

Ulterior, conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore, în prezent, lecțiile desfășurându-se, în condiții normale, conform orarului

Menționăm că, în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.