Inspectoratul pentru Protecția Mediului a primit astăzi, 4 iunie, zece binocluri, care au fost repartizate inspectorilor de mediu din cadrul Direcției control resurse cinegetice și piscicole și a Direcției control fond forestier, spații verzi și arii naturale protejate.

Conform IPM, binoclurile vor fi utilizate în activitățile de monitorizare și de protecție a faunei sălbatice din întreaga țară.

„Această donație reprezintă un pas important în eforturile de conservare a biodiversității și de protejare a habitatelor naturale ale speciilor vulnerabile”, menționează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Această donație a fost posibilă datorită Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, în urma unui proiect intitulat „Guvernarea multi-participativă pentru o mai bună protecție și conservare a faunei sălbatice”, susținut de Ambasada Republicii Cehe din Moldova.

„Inspectoratul pentru Protecția Mediului exprimă recunoștința sa față de Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii și față de Ambasada Republicii Cehe pentru sprijinul acordat în eforturile lor comune de protejare a mediului și a biodiversității. Aceste echipamente noi vor contribui la îmbunătățirea capacității de supraveghere și de intervenție în cazul amenințărilor la adresa faunei sălbatice și a ecosistemelor naturale din Republica Moldova”, adaugă reprezentanții instituției.

sursa