În primele șase luni ale anului 2025, furturile, conducerea în stare de ebrietate și escrocheriile rămân cele mai frecvente infracțiuni în Republica Moldova, arată raportul Inspectoratului General al Poliției (IGP). Deși cazurile de furt și șofat sub influența alcoolului au scăzut semnificativ, infracțiunile de escrocherie și cele legate de droguri sunt în creștere.
În perioada analizată, accidentele rutiere cauzate de șoferi beți au scăzut cu peste 30%, de la 91 la 63, iar numărul victimelor fatale a scăzut de la 9 la 6. Totuși, escrocheriile au înregistrat o creștere de aproape 200 de cazuri față de aceeași perioadă a anului trecut, iar infracțiunile legate de droguri au crescut cu 133 de cazuri.
Regiunile cu cele mai multe infracțiuni din țară
- mun. Chișinău – 3259
- mun . Bălți – 700
- Cahul – 278
- Hîncești – 227
- Ungheni – 223
- Căușeni – 223
- Drochia – 220
- Orhei – 218
- Florești – 204
- Soroca – 185
Inspectoratul subliniază că, în ciuda unor progrese în combaterea anumitor tipuri de infracțiuni, provocările rămân serioase în domenii precum escrocheriile și traficul de droguri, unde eforturile poliției trebuie intensificate.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI