Inculpatul, care în toamna anului trecut a evadat din escorta poliţiei, fiind la scurt timp reţinut de un procuror, şi-a primit pedeapsa.
Incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2017, în preajma Penitenciarului nr.11 din Bălţi, cînd inculpatul, care tocmai fusese escortat la porţile izolatorului, a profitat de neatenţia poliţiştilor care îl etapau şi a evadat.
Un procuror, care se deplasa prin acea regiune, a observat acţiunile ilicite ale inculpatului de evadare şi imediat a intervenit, imobilizînd-ul. Acesta s-a dovedit a fi un infractor deosebit de periculos, care fusese etapat la penitenciar după ce primise 30 de zile de arest preventiv pentru violul, atacul tîlhăresc şi omorul intenţionat, săvîrşit cu o deosebită cruzime, asupra unei minore din Ungheni.
Procurorul care a reţinut individul este adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Glodeni, şi în momentul respectiv se afla în concediu anual de odihnă. În timpul reţinerii inculpatului, procurorului i-au fost cauzate leziuni corporale medii, avînd nevoie de îngrijiri medicale.
Recent, pentru evadarea din locurile de detenţie, însoţită cu aplicarea violenţei, inculpatul a fost condamat la 4 ani închisoare, urmînd ca în scurt timp acesta să-şi primească pedeapsa şi pentru infracţiunile excepţional de grave, comise în raionul Ungheni.
Concomitent, în cadrul procesului penal, Procuratura municipiului Bălţi urmează să dea apreciere corespunzătoare şi acţiunilor poliţiştilor responsabili de escortarea inculpatului, soluţia legală adoptată în consecinţă, în privinţa inspectorilor de poliţie, urmînd a fi comunicată ulterior.