Un bărbat, presupus a fi beat, a început să se simtă rău și și-a pierdut cunoștința în timpul traversării frontierei. În timp ce medicii îi acordau ajutorul necesar, individul a devenit agresiv.

Incidentul s-a produs aseară, în jurul orei 21:40, la punctul de trecere a frontierei Ocnița.

În timp ce bărbatul era supus controlului la ieșirea din țară, polițiștii de frontieră au simțit miros puternic de alcool, iar persoana a început să se simtă rău și a căzut inconștient. 

„Imediat a fost solicitat un echipaj de ambulanță prin apel la 112, care a acordat îngrijiri medicale de urgență. Din păcate, bărbatul a avut un comportament agresiv și a folosit un limbaj nepotrivit față de echipa medicală”, notează Poliția de Frontieră.

Astfel, la fața locului au fost chemați angajații Inspectoratului de Poliție Ocnița pentru a investiga situația. 

sursa