Un incendiu a izbucnit în această dimineață, 19 iunie, pe teritoriul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, situat pe strada Korolenko, 2, municipiul Chișinău.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 07:48.
La fața locului au intervenit pompierii, conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins fațada unei clădiri cu patru nivele, aflată în construcție, iar focul s-a extins și spre acoperiș. Pentru gestionarea situației a fost creat statul major.
În prezent, pentru lichidarea incendiului sunt antrenate 13 echipe de intervenție, cu un efectiv de 45 de angajați ai IGSU.
Victime nu au fost raportate, iar toate persoanele din blocul administrativ au fost evacuate.
Incendiul a fost localizat la ora 08:45, fiind anulat nivelul sporit de intervenție.
Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.



ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI