O casă veche și părăsită din satul Varnița a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de 2 aprilie, incendiul fiind observat de o localnică, care a alertat imediat pompierii.La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori, care au reușit să lichideze focul după aproape patru ore de intervenție.
Potrivit autorităților din stânga Nistrului, în locuința nelocuită erau depozitate mai multe bunuri, inclusiv mobilă și obiecte neutilizate, iar un congelator recent instalat ar fi fost conectat la rețeaua electrică.
Primele concluzii indică drept cauză probabilă un scurtcircuit, pe fondul unei instalații electrice vechi care nu ar fi rezistat suprasolicitării.
Din fericire, casa nou construită, aflată la mică distanță de cea afectată, a fost protejată și nu a suferit daune în urma incendiului.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












