Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat acțiuni de monitorizare la contribuabilii din domeniul HoReCa (hotele, restaurante, cafenele) și comerțului cu flori, care desfășoară activitate în municipiile Chișinău și Bălți, la data de 14 februarie curent, cu prilejul sărbătorii „Ziua Îndrăgostiților”.

Potrivit SFS, monitorizarea a avut loc în contextul creșterii cererii de prestare a serviciilor în domeniul respectiv.

De asemenea, reprezentanții Serviciului Fiscal menționează că acțiunea nu a avut drept scop sancționarea contribuabililor, ci doar monitorizarea activității acestora în vederea respectării eliberării bonurilor fiscale la decontările cu numerar.

Astfel, la data de 14 februarie a fost monitorizată activitatea a 63 de restaurante și cafenele, precum și a 59 de contribuabili comercianți cu flori, din municipiile Chișinău și Bălți. Monitorizarea a avut loc pe toată durata de activitate a subdiviziunii, până la finele programului acesteia, în cadrul căreia au fost verificate selectiv notele de plată în contrapunere cu bonurile fiscale eliberate și preluate explicații de la angajați.

În urma monitorizării, au fost înregistrate încasări în domeniul HoReCa de circa 5,3 milioane de lei și în domeniul comerțului cu flori de circa 2,6 milioane de lei.

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă la respectarea legislației fiscale și eliberarea bonurilor fiscale la decontările în numerar și informează despre desfășurarea în continuare a acțiunilor de monitorizare în toate domeniile cu risc sporit de admitere a încălcărilor privind disciplina de casă.

În seara zilei de 13 februarie, bărbații au invadat florăriile și, spre bucuria vânzătorilor, ei nu prea s-au uitat la bani și s-au avântat să cumpere tot ce știau că va aduce bucurie pe chipul persoanelor dragi. 

La data de 14 februarie, în întreaga lume a fost sărbătorită Ziua Îndrăgostiților. Conform statisticii acordate de către Serviciul Stare Civilă din cadrul ASP, 57 de cupluri au ales această zi simbolică pentru a-și înregistra căsătoria.

sursa