În locul contrabandistului Alexandru Catan, PAS-ul Maiei Sandu bagă în lista electorală un peledemist certat cu integritatea, informează Telegraph.md, cu referire la replicamedia.md
Potrivit sursei citate, în locul candidatului de la Căușeni, contrabandistul Alexandru Catan, a fost desemnat Artemie Cătănoi din localitate.
Conform portalului moldovacurata.md, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat în cazul acestuia incompatibilitate de funcții. În luna august 2010, Artemie Cătănoi a fost angajat în funcţia de şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni. Cu doi ani mai târziu, în luna martie 2012, acesta este angajat prin cumul ca jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din Căuşeni. În declaraţia de interese personale depusă pentru anul 2012, Artemie Cătănoi indică ambele funcţii deţinute: şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi, respectiv, cea de jurist.
Comisia Naţională de Integritate a constatat, în luna septembrie 2013, că Artemie Cătănoi a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public este menţionat faptul că un funcţionar public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate prin contract individual de muncă sau prin alt contract în cadrul societăţilor comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi în organizaţiile necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată de autoritatea în care el este angajat, cu excepţia activităţilor ştiinţifice, didactice, de creaţie şi de reprezentare a statului în societăţile economice. Menţionăm faptul că acest Centru a fost înfiinţat prin decizia Consiliului Raional Căuşeni.
Potrivit portalului Instanțelor de Judecată, Catanoi a fost destituit din cadrul Consiliului Raional Căuşeni prin dispoziția nr.254-p din 10.09.2014, conform actului de constatare nr.02/35 din 19.09.2013 a CNI și a hotărârii nr.3c/a-69412014 din 06.02.2014.
Prin hotărârea Judecătoriei Căușeni nr.3-74/14, instanța de judecată a respins integral cererea lui Artemie Cătănoi cu privire la anularea dispoziției nr.254-p din 10.09.2014, prin care a fost destituit din funcție în baza actului CNI.
Peste o lună de zile de destituirea oficială pentru incompatibilitatea de funcții, Artemie Cătănoi a fost numit de Guvernul Leancă în calitate de şef al Oficiului teritorial Căuşeni al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu. Peste doi ani de zile, Cătănoi a fost dat afară prin hotărârea Guvernului Filip.