Peste o lună, Parcul Butoiaș va avea „straie noi” . Cu zone pietonale, mobilier urban nou și o alee modernă, astfel va arată zona verde din nemijlocita apropiere de pe strada Liviu Deleanu. În această dimineață, primarul general Ion Ceban a mers în inspecție pentru a vedea cum merg lucrurile. 

Potrivit acestuia, aleea va fi iluminată, iar în preajmă va fi instalat mobilier urban (scaune şi urne pentru gunoi). Lungimea acesteia va fi de 1,9 km, iar lățimea de 1,6 m. 

„Creăm condiții de recreere pentru locuitorii capitalei, pentru a avea posibilitatea să își petreacă timpul liber împreună cu familia. Avem mai multe parcuri, păduri pe teritoriul capitalei și vom amenaja astfel de alei și în alte sectoare, am discutat cu oamenii și ei sunt doar pentru astfel de schimbări”, spune edilul. 

Costurile lucrărilor de amenajare sunt suportate de o companie de construcție, iar mobilierul urban va fi procurat din banii preturii sectorului Buiucani. Aleea pietonală va uni str. O. Ghibu cu str. L. Deleanu, ieșirea la șoseaua Balcani. Ulterior, această pista va fi prelungită până la str. Calea Ieșilor și va facilita accesul pietonal în Parcul „La Izvor”.