Inspectoratul General al Poliției a venit cu o reacție după ce pe un canal de Telegram anonim au fost plasate amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din Capitală.

Potrivit oamenilor legii, toate instituțiile abilitate ale statului s-au autosesizat și au inițiat toate măsurile corespunzătoare.

Astfel, Poliția califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să debusoleze cetățenii și să creeze panică în societate.

În acest sens, oamenii legii precizează că fotografiile plasate pe acest canal, în care indivizii demonstrează arme și muniții, sunt vechi și au fost preluate de pe rețele de socializare.

Organele de drept întreprind toate acțiunile necesare pentru a afla cine stă în spatele acestui canal și scopul exact al acestora.

În seara zilei 7 decembrie, pe un canal de Telegram anonim au apărut imagini cu mai multe arme alături de un mesaj de amenințare în privința copiilor care studiază în instituțiile de învățământ din Chișinău.

sursa