Liderul interimar al Partidului Acțiunii și Solidaritate (PAS), Igor Grosu evită să răspundă franc dacă va lichida centrele raionale și primăriile în caz că partidul său va învinge la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, transmite Telegraph.md
Întrebat de secretarul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Bătrîncea ce fel de angajamente și-au luat oponenții din PAS în fața partenerilor din Occident, privind lichidarea raioanelor și primăriilor sau ”optimizarea” acestora, după cum se exprimă cei din PAS, Grosu a evitat să răspundă, încercând să contraatace cu învinuiri nefondate.
”Știm bine că dvs. v-ați asumat în fața partenerilor o reformă care prevede micșorarea de mai multe ori a numărului de primării și inclusiv, și colega dvs. doamna Gavrilița ieri a afirmat că consiliile raionale, adică raioanele nu sunt funcționale și trebuie optimizate, puteți să ne spuneți foarte exact, odată și nu doar mie, dar și oamenilor, câte primării, raioane, sate, școli, dvs. planificați să le ”optimizați” vorba dvs. sau vorba noastră – să le distrugeți?”, la întrebat Bătrîncea pe Grosu, în cadrul unor dezbateri electorale de la postul Pro TV.
Grosu a ales să se eschiveze de la un răspuns concret, spunând precaut că funcționalitatea raioanelor este ”diferită”.
Mai mult de atât, Grosu a declarat că Igor Dodon ar fi dat indicații de a fi organizată o astfel de reformă teritorial-administrativă, iar noua hartă teritorial-administrativă va fi discutată împreună cu primarii și consilierii raionali loiali PAS, conform spuselor lui Grosu, în contextul în care pentru dânsul, toți primarii socialiști trebuie dați afară din funcții pentru că ar fi fideli PSRM.
”Un răspuns foarte clar cum va arăta Republica Moldova, noi o vom decide cu primarii, nu cum o să decideți voi la partid sau mai știu eu unde acolo. Va fi o discuție foarte clară nu înainte de a face infrastructură foarte bună, a aduce serviciile către cetățeni și numai după aia împreună cu primarii, cu consilierii raionali, împreună vom decide cum trebuie să arate Republica Moldova teritorial-administrativ. Iar oamenii din funcții, devotați partidului ( partidului socialist – n.a.) ei trebuie curățați din funcțiile celea”, a declarat Igor Grosu.
În replică, Bătrîncea l-a întrebat ironic pe Grosu, dacă Igor Dodon ar fi fost cumva acel care i-a dat indicații Maiei Sandu să închidă școlile din țară, or lichidarea acestor instituții a adus practic la dispariția localităților în care acestea au fost închise.
Mai mult de atât, Bătrîncea i-a amintit oponentului său că Maia Sandu nu discută reforma teritorial- administrativă cu primarii, ci la Bruxelles, Strasbourg sau FMI.
”Evident fără numele Dodon, dvs. nu puteți argumenta absolut nimic, dar domnul Dodon nu a dat niciodată indicații și este o minciună, dar, mă rog, suntem deprinși, dar spuneți-mi vă rog, domnul Dodon a dat indicații doamnei Maiei Sandu din poziția ei de ministru al Educației să lichideze 150 de școli? Știți, am fost, am vizitat și am făcut analiza, în localitățile în care au fost închise acele școli, aceste localități sunt pe cale de dispariție. Dvs. vă asumați acest lucru? Dvs. nu discutați sau președintele partidului dvs. nu discută reforma administrativă teritorială cu primarii, dar o discută la Bruxelles, la Strasbourg sau cu FMI și spune că ”da, noi suntem gata să optimizăm, să ajungem de la 900 de primării la 200”, dar spuneți-o franc, discutați-o cu primarii, cu oamenii” a îndemnat Vlad Bătrîncea.
Amintim că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) a declarat că este categoric împotriva lichidării raioanelor și reducerea numărului de sate și se va opune acestei reforme antipopulare în Parlament, prezentând argumentat interesele cetățenilor.
În același timp, BeCS a propus PAS să semneze un angajament public în vederea viitoarelor acțiuni după accederea în Parlament în urma alegerilor parlamentare anticipate. Documentul propus urma să conțină următoarele prevederi:
- să nu fie adoptate legi anti-sociale/anti-populare;
- să nu fie majorată vârsta de pensionare;
- să nu fie lichidate raioanele ca formă administrativ-teritorială și să nu fie redus numărul de primării;
- să nu fie admisă vânzarea terenurilor agricole către cetățenii străini/companiile străine.
Documentul așa și nu a fost semnat de către reprezentanții PAS.