Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat că lumea a ajuns la linia care poate fi mai periculoasă faţă de cea din perioada războiului rece. Lumea, la fel ca în anii războiului rece, s-a apropiat de o linie periculoasă, a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU consacrată multilateralismului eficient prin apărarea principiilor Cartei Organizației.

”Ne-am apropiat din nou, ca și în anii războiului rece, de o linie periculoasă, poate chiar mult mai periculoasă. Situația este agravată de pierderea încrederii în multilateralism, când agresiunea financiară și economică a Occidentului distruge beneficiile globalizării, când Washingtonul și aliații săi abandonează diplomația și cer răzbunarea ”pe câmpul de luptă”’, a spus ministrul rus, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU despre multilateralismul eficient prin apărarea principiilor Cartei Organizației, potrivit Rador.

Ministrul rus de externe, care a condus reuniunea privind multilateralismul și Carta fondatoare a ONU, a mai susținut că lumea a ajuns într-o situație mult mai periculoasă faţă de cea din timpul războiului rece: ”Din nou, așa cum se întâmpla în perioada războiului rece am ajuns la pragul periculos, probabil la unul mult mai periculos”.

El a continuat: ”Şi toate acestea se întâmplă în interiorul zidurilor ONU, create pentru a preveni ororile războiului. Vocile forțelor responsabile, raţionale, apelurile de a demonstra înțelepciunea politică, de a renaşte cultura dialogului sunt asfixiate de cei care au stabilit un curs de subminare a principiilor fundamentale ale comunicării interstatale. Trebuie cu toţii să revenim la rădăcini – respectarea scopurilor și principiilor Cartei ONU în absolut toată diversitatea lor și în toată interconectarea lor”.

Lavrov a remarcat că ”multilateralismul autentic în stadiul actual necesită ca ONU să se adapteze la tendințele obiective de formare a unei arhitecturi multipolare a relațiilor internaționale”.

”Este necesar să se accelereze reforma Consiliului de Securitate prin extinderea reprezentării țărilor din Asia, Africa și America Latină… Actuala suprareprezentare exacerbată a Occidentului în acest organ principal al ONU subminează principiul multilateralismului”, a subliniat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

sursa