Igor Dodon a venit cu un apel către cei care lansează despre el și familia sa știri false să nu treacă peste liniile roșii. Dodon i-a îndemnat, în cadrul emisiunii săptămânale live, pe cei care se ocupă de denigrarea sa și a familiei sale să nu-și piardă timpul, iar pe cei care îi plătesc – să angajeze profesioniști și nu persoane incompetente și fără scrupule.
”Celor care se străduie tare mult și fac diferite fake-uri. Nu pierdeți banii degeaba pe niște diletanți. Încercați să faceți ”perepiskă” (corespondență n.r.). Voi sunteți copii? Am văzut niște jurnaliști с пониженной социальной ответственностью (de moravuri uşoare n.r.), știți cum Putin le-a zis, un post de televiziune, care se consideră respectat, face fake-uri”, a spus Dodon.
Igor Dodon a prezentat în direct două profiluri pe Facebook care-i aparțin. Unul cu peste 38 de mii de abonați la care răspunde personal și altul politic, cu peste 170 de mii de abonați, unde nu răspunde personal din lipsă de timp.
”Nu pierdeți timpul, pațani (băieți-n.r). Eu înțeleg că voi nu aveți nimic sfânt, o demonstrează timpul și emisiunile pe care le faceți. Nimic sfânt nu aveți. Dumnezeu nu bate cu bățul, când atacați familia, la persoană, copiii. Voi sunteți dintr-acei care nu au copii și nu vor să aibă. Dar, haideți să nu trecem liniile roșii. Credeți că aceste chestii se uită? Nimeni nu este uitat și nimic nu se uită. Nu-i corect să faceți așa cum faceți voi. Luați-vă profesioniști”, a declarat Dodon.
Igor Dodon a mai menționat că în cadrul întrevederilor pe care le are cu cetățenii în teritoriu este întrebat de ce nu sunt interzise aceste platforme care lansează doar știri false.