Hrișca ar putea să dispară de pe rafturile magazinelor, în scurt timp. Anunțul a fost făcut de către ministrul Economiei Sergiu Gaibu la un post privat de televiziune. Gaibu nu vede însă o problemă și le sugerează moldovenilor să înlocuiască hrișca cu alte produse.

„Hrișca este produs crescut în Ucraina și Rusia, puțin se crește în alte țări, în Moldovan nu se crește. Știu că mai există anumite cantități, dar este risc ca să fie finalizat.
Avem o sumedenie de mixuri de cereale, inclusiv producătorii noștri fac fulgi, combinații de cereale care o pot înlocui (…) Din aceste care sunt cu risc de a dispărea și este greu de găsit un substituent oarecare este doar hrișca. Știind că lucrul acesta se va întâmpla, să previn un astfel de agiotaj, speculații, chiar am ținut să spun în cadrul emisiunii”, a declarat ministrul Gaibu.

Precizăm că aproape 85 la sută din hrișca de pe rafturile magazinelor din Moldova este adusă din cele două state: Ucraina şi Rusia.În ultimii trei ani, importul mediu anual de hrișcă este de 3250 de tone.