Guvernul pregătește o nouă rectificare la Buget, care prevede alocarea unei sume suplimentare de bani pentru subvenții în agricultură. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în cadrul unei conferințe de presă.
“Pregătim o rectificare suplimentară pe care sperăm că o promovăm până la sfârșit de iulie. Scopul rectificării este acordarea de urgență a suportului pentru agricultori, care la început de an au fost loviți de secetă, acum de grindină, ploi”, a spus Chicu.
Șeful cabinetului de miniștri a precizat că este vorba despre un suport adițional la cele 100 de mln de lei, care au fost incluse la fondul de subvenționare.