Polițiștii și procurorii din Hâncești investighează mai multe cauze penale privind sustragerea de bani și bunuri de valoare din locuințe, în cantități considerabile.

Potrivit informațiilor oferite de Poliția Republicii Moldova, în urma acțiunilor de urmărire penală a fost identificată o grupare infracțională organizată, suspectată că ar fi comis mai multe furturi pe teritoriul raionului.

Gruparea ar fi fost formată din cinci persoane cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au ridicat obiecte relevante pentru anchetă, precum și sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale.

Doi dintre suspecți, în vârstă de 20 și 25 de ani, au fost reținuți, iar ceilalți membri sunt cercetați în continuare în stare de libertate.

Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici.

Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de astfel de infracțiuni riscă pedepse cu închisoarea de la doi la șase ani.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI