O grupare infracțională, specializată în furturi din locuințe a fost destructurată de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații de comun cu cei ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Activitatea ilegală a indivizilor a fost monitorizată de poliţişti timp de aproximativ o lună, timp în care oamenii legii au adunat probe care ar demonstra participarea suspecților la circa 10 furturi din locuințe de lux de pe teritoriul municipiului Chișinău. Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la peste 10 milioane de lei.
Membrii grupului infracțional s-au dovedit a fi trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 – 33 de ani, originari din Ucraina și regiunea transnistreană.
În urma investigațiilor efectuate de forțele de ordine, s-a stabilit că timp de o lună, bănuiții au pătruns în mai multe locuințe, de unde au sustras bijuterii din aur, mijloace bănești, arme de foc, icoane și obiecte de cult.
Totodată, membrii grupării aveau o schemă bine determinată, fiecare având rolul său. După ce identificau locuința, pe timp de noapte, studiau lacătul pentru stabilirea metodei eficiente de deschidere și totodată, instalau camere video camuflate, prin intermediul cărora monitorizau timpul plecării și revenirii la domiciliu a proprietarilor. De asemenea, membrii grupării foloseau metode tehnice avansate pentru deconectarea alarmelor.
Astfel, grație acțiunilor speciale de investigație, forțele de ordine au reținut în flagrant membrii grupului criminal, în timp ce au pătruns în două apartamente din bd. Ștefan cel Mare.
În urma percheziţiilor efectuate în automobil şi în locuința de lux din capitală, pe care aceștia o închiriau, au fost depistate şi ridicate mai multe bunuri sustrase anterior din locuinţe, dar și ustensilele (confecționate la comandă în orașul Odesa), folosite de suspecți la deschiderea lacătelor.
De menționat că un membru al grupului este unul dintre cei mai buni specialiști din lumea interlopă în deschiderea lacătelor de uși și safeuri de orice tip. Acesta, își desfășura activitatea ilegală pe tot spațiul țărilor membre CSI, fiind solicitat de mai multe grupări criminale.
Toți membrii grupului au antecedente penale pentru infracțiuni similare, având săvârșite mai multe spargeri de locuințe de lux de pe teritoriul Federației Ruse și Ucraina, dar de fiecare dată reușeau să scape de oamenii legii.
Bănuiții sunt arestați pe un termen de 30 de zile, dacă vor fi găsiți vinovați riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 până la 12 ani.