Gazul rusesc ar putea ajunge în Republica Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, într-un interviu pentru Agerpres, în condițiile în care Acordul privind tranzitul gazelor de la Gazprom prin Ucraina expiră în 2024, iar Kievul a anunțat că nu intenționează să-l mai prelungească. Oficialul susține că aceasta este „singura alternativă viabilă”, discutată în prezent cu oficiali din UE și Ucraina.
„Există soluții alternative identificate privind modul în care gazul ar putea ajunge în Transnistria. Singura rută alternativă viabilă este să fie livrat gazul prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers spre Transnistria. Noi aceste scenarii le discutăm, le lucrăm cu colegii din Ucraina, cu colegii din Uniunea Europeană. Nu vrem ca în acest an sau odată cu terminarea contractului de tranzit prin Ucraina, chiar dacă gazul nu va veni direct, așa cum venea anterior, să fie afectată cumva stabilitatea în regiune”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Oficialul a reiterat decizia politică a Chișinăului de a nu obstrucționa livrările de gaze naturale, „de facto gratuite”, de către Gazprom în regiunea transnistreană.
„Nu vrem să destabilizăm această regiune, pentru că de ea depinde viabilitatea și stabilitatea acestei regiuni. Depinde practic exclusiv de aceste livrări de gaze. Cei din regiunea transnistreană nu au capacitate economică să achite un preț de piață, chiar și acum, când prețurile au scăzut, nu au capacitatea economică să achite prețurile de piață la gaze. Dacă sunt puși în situația asta, dacă nu primesc gaze gratuit de facto din Federația Rusă, ar putea intra în colaps, iar asta ar însemna o criză regională de securitate, cu niște trupe rusești staționate în regiune, ceea ce deja depășește cu mult cadrul doar de discuții de energie. De asta încercăm să ținem lucrurile calm, toate părțile implicate”, a menționat Victor Parlicov.
Ministrul Energiei a declarat în acest context că Chișinăul a atenționat, inclusiv Tiraspolul, că regiunea trebuie să înceapă treptat să-și ajusteze modul de funcționare interna „la noile realități”, în condițiile în care contractul dintre Gazprom și Moldovagaz va expira în 2026.
„Trebuie inclusiv să înceapă să ridice prețurile interne la energie ca să-și poată achita facturile pe viitor, pentru că altfel întotdeauna va fi în situația în care șocul va fi insuportabil și îi colapsează”, a conchis ministrul Energiei de la Chișinău.
Precizăm că, în pofida războiului, gazul rusesc continuă să tranziteze prin Ucraina către Europa în cadrul actualului contract pe cinci ani, semnat la sfârșitul anului 2019. Ucraina a anunțat deja că nu va demara discuții cu Rusia pentru prelungirea acestui acord, care expiră la sfârșitul anului 2024.
La rândul său, Uniunea Europeană a declarat că nu vede de ce ar fi nevoie de prelungirea acordului, în condițiile în care adjunctul ministrului rus de Externe Mihail Galuzin susținea că Ucraina va „dăuna” serios Uniunii Europene dacă nu va prelungi acordul de tranzit de gaze cu Moscova. Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat anterior că analizele efectuate de UE arată că țările deservite de această rută de tranzit a gazelor, printre care se numără Austria, Italia și Slovacia, vor fi în măsură să își asigure aprovizionarea din surse alternative.
De menționat că gazul rusesc care tranzitează Ucraina ajunge și în Republica Moldova, mai exact, în regiunea transnistreană. Chiar dacă țara noastră nu mai depinde de gazele rusești, malul drept depinde practic în totalitate de energia electrică produsă în stânga Nistrului. În prezent, Chișinăul își asigură aproape 90 la sută din necesarul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan. Contractul de achiziție, prelungit în toamna anului 2023, va expira la sfârșitul anului 2024. Costul energiei procurate din regiunea transnistreană este de 66 dolari pentru un MWh.