Un funcționar ANTA a fost prins în flagrant delict cu mită de peste 10 000 de lei, anunță CNA.
Potrivit materialelor cauzei, inspectorul ANTA ar fi cerut și primit 10500 de lei de la un șofer stopat în trafic ca să nu-l documenteze pentru că transporta mărfuri în lipsa certificatului de competență a conducătorului auto.
Cazul a fost denunțat la CNA, iar cei 10 500 de lei au fost transmiși sub controlul ofițerilor anticorupție. Reținerea în flagrant delict a avut loc la parcarea unui magazin din capitală. În urma perchezițiilor, banii au fost depistați pe bancheta din spate a mașinii suspectului.
Dacă va fi găsit vinovat, funcționarul riscă până la 7 ani de detenție, pedeapsă penală și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Totodată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupție.