O polițistă de frontieră și un inspector vamal vor ajunge în fața magistraților pentru că, în noiembrie 2021, au legalizat fraudulos intrarea în țară a unui automobil Mercedes, înregistrat în Polonia.

Potrivit PCCOCS, cei doi au introdus date false în sistemele de frontieră și vamale, potrivit cărora la volanul mașinii se afla o femeie din România, care ar fi revenit în Moldova din Ucraina.

„Mai mult decât atât, femeia din Galați, România, care figura în sistemele informaționale că ar fi fost la volanul mașinii, potrivit probelor din dosar în acea perioadă nu se afla în Moldova, ci făcea tratament la domiciliu în România. Totodată, oamenii legii au constatat că permisul de conducere introdus în sistemul informațional conținea alte date decât al ei, iar pașaport de călătorie nici nu deținea”, comunică PCCOCS.

Conform Codului penal, cei doi riscă amendă de până la 92.500 de lei sau închisoare de la doi la cinci ani.

Actualmente, Judecătoria Cahul urmează să se pronunțe pe caz.

Procurorii PCCOCS continuă investigațiile.

sursa