Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor va susține rectificările la Buget, propuse de Guvernul Chicu, dar și semnarea contractelor de creditare cu Federația Rusă și Fondul Monetar Internațional. Despre aceasta se spune în comuniantul de presă al PSRM.
“Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a avut astăzi, 21 aprilie, o întrevedere cu ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța. În cadrul acesteia au participat Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi.
Ministrul Finanțelor a informat deputații despre prevederile proiectului hotărîrii de Guvern privind modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2020. El a menționat că factorii de bază care au determinat modificările operate la bugetul de stat sunt, în primul rînd, impactul pandemiei COVID–19 asupra economiei naționale, precum și necesitățile sistemului de sănătate publică, și măsurile urgente de susținere a sectorului real și a populației și, ca urmare, ajustarea indicatorilor bugetari.
Ministrul a anunțat că, în urma crizei cauzate de pandemie, veniturile bugetului de stat vor fi reduse semnificativ cu 6.338 miliarde de lei (14,3%). Acest lucru se datorează în principal diminuării impozitelor și taxelor, dar și veniturilor din subvenții.
În același timp, Guvernul va majora cheltuielile cu peste 2 miliarde de lei (1,6%), utilizînd instrumentele politicii bugetar-fiscale. Cea mai semnificativă creștere a cheltuielilor este prevăzută pentru a susține sistemul medical, pentru a atenua impactul negativ al pandemiei asupra întreprinderilor și a populației.
În acest scop, Guvernul va lua următoarele măsuri:
– Finanțarea măsurilor de combatere a COVID-19, inclusiv achiziționarea echipamentelor de protecție, dotarea cu echipament și dispozitive medicale a spitalelor, reutilarea spațiilor medicale și alte cheltuieli critice – circa 1082 mil. lei;
– Majorarea volumului fondului de șomaj de circa 6 ori, majorarea bugetului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, majorarea cu 40% a alocațiilor pentru Ajutorul Social;
– Acordarea subvențiilor agenților economici care în perioada de criză achită plățile salariale, instituirea Programului de subvenționare a dobînzilor la creditele contractate de agenții economici, instituirea Programului de rambursare a TVA, destinat perioadei ulterioare, suplinirea Fondului de intervenție a Guvernului pentru gestionarea situației epidemiologice, crearea unui fond centralizat, pentru a gestiona riscurile de insuficiență a alocațiilor pentru cheltuieli de personal și compensarea veniturilor ratate de către APL
Aceste și alte măsuri majorează cheltuielile curente ale bugetului de stat cu 3 671,3 mil. lei, sau cu circa 8,3% față de volumul aprobat în buget.
În cadrul ședinței, a fost remarcat faptul că prin modificările operate la politica fiscală și la Bugetul de stat pentru 2020, Guvernul soluționează problemele actuale și privește în viitor, cînd lucrurile vor reveni în albia normalității. Astfel, Documentul prevede proiecte investiționale și măsuri pentru stimularea mediului de afaceri.
Fracțiunea PSRM a atras atenția și asupra creșterii constrînse a deficitului bugetar. În același timp, Guvernul a aprobat acțiuni de încheiere a contractelor de împrumut cu Federația Rusă și FMI.
“Menționăm că poziția fracțiunii PSRM nu s-a schimbat: nu susținem alunecarea statului într-o gaură a datoriilor prin obținerea irațională și utilizarea ineficientă a împrumuturilor externe.
Cu toate acestea, în situația stării de urgență, suntem obligați să apelăm la împrumuturi externe. Trebuie să oprim răspîndirea coronavirusului, pentru a sprijini populația și mediul de afaceri, mai ales că aceste condiții de creditare sunt destul de atractive”, a declarat președintele Comisie economie, buget și finanțe Vladimir Golovatiuc.
În urma ședinței, fracțiunea PSRM a decis să susțină Guvernul în eforturile sale de a combate pandemia, de a sprijini sistemul de sănătate publică și de a reduce consecințele negative asupra populației și întreprinderilor. De asemenea, fracțiunea PSRM va susține semnarea contractelor de împrumut cu Federația Rusă și Fondul Monetar Internațional.”