Investiții de zeci de milioane de lei pentru ca Parcul Urban de Autobuze sa poată concura cu parcurile europene. Primarul general, Ion Ceban, anunță că angajații întreprinderii beneficiază de cele mai bune condiții de activitate dupa renovare.

“Sunt mândru să vă anunţ că în cadrul PUA, construim o Stație de testare tehnică modernă, care va fi dată în exploatare în câteva luni. Staţia va fi dotată cu utilajul necesar, iar în prezent instruim şi personalul care va activa în cadrul acestei subdiviziuni”, a menționat Ceban.

Sectorul de deservire tehnică nr 1, a fost reparat capital, aici fiind efectuate lucrări de verificare, diagnosticare şi reparaţie a autobuzelor, inclusiv schimbarea uleiului în mod automat. În plus, muncitorii PUA nu mai trebuie să îngheţe în perioada rece a anului, deoarece hala a fost dotată cu toate cele necesare pentru confortul angajaţilor. Recent, şi staţia de alimentare cu combustibil de pe teritoriul PUA a fost reparată capital. Teritoriul acesteia a fost asfaltat şi a fost mărit numărul pompelor.

“O atenție deosebită am atras în ultimii patru ani și asupra condițiilor în care își desfășoară activitatea angajații Întreprinderii Municipale „Parcul Urban de Autobuze”. De la începutul activității sale, întreprinderea nu a beneficiat de reparații, încăperile fiind într-o stare dezastruoasă”, declară edilul.

Până în prezent, administrația PUA, cu suportul financiar al municipalității, a reușit să reabiliteze și sectorul de încălzire a autobuzelor, spălătoria auto şi să instaleze camere de supraveghere video. Pentru confortul lucrătorilor, au fost reabilitate cabinele de dus‌ s‌i vestiarul, de asemenea, au fost reparate spațiile adiacente.
Pentru acestea, dar și alte lucrări de modernizare, în anii 2020-2023 PUA a cheltuit 11 milioane lei din bugetul propriu, iar 13,5 milioane lei au fost alocate din bugetul municipal.